Miercuri, 16 Ianuarie 2019 23:36

Trei cetăţeni din Kosovo, opriţi la frontiera de sud-vest

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sannicolau Mare au depistat trei cetăţeni din Kosovo care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 15.01.2019, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sannicolau Mare - I.T.P.F. Timişoara care executau misiunea de supraveghere a frontierei de stat au depistat trei persoane care se deplasau pe jos, dinspre Serbia spre România, la aproximativ 200m de linia de frontiera, în apropierea localităţii Beba Veche, judeţul Timiş.Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt trei bărbaţi din Kosovo, cu vârste cuprinse între 26 şi 44 de ani. Persoanele în cauză au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp și că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Aceştia au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Citit 738 ori