Vineri, 22 Februarie 2019 14:06

100 de dascăli pensionabili rămân la catedre

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 160 de cadre didactice din judeţul Olt îndeplinesc vârsta de pensionare, în acest an, iar puţin peste o sută dintre ele au solicitat să fie menţinute ca titular în sistemul de învăţământ.

Inspectorul general adjunct al ISJ Olt, Marian Gheorghe, a declarat că 165 cadre didactice din judeţ îndeplinesc condiţiile legale de pensionare la limită de vârstă.

Dintre acestea, 106 au depus cerere pentru menţinerea ca titular în sistem până la 65 de ani. Cererile au fost depuse până la data de 31 ianuarie.

Este vorba despre 85 cadre didactice femei care au optat pentru continuarea activităţii până la 65 de ani şi 21 cadre didactice bărbaţi care au solicitat prelungirea activităţii peste 65 de ani (cu maximum trei ani).Totodată, 59 cadre didactice – 28 femei şi 31 bărbaţi – au cerut pensionarea la limită de vârstă.

Conform unei decizii a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, doamnele au avut dreptul să rămână ca titulare la catedră până la vârsta de 65 de ani. Pentru a-şi prelungi activitatea, cadrele didactice femei nu au mai avut nevoie de acordul consiliilor de administraţie de la şcoală şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, aşa cum s-a procedat în cazul cadrelor didactice bărbaţi.

Citit 1385 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
925067

Autentificare