Marți, 30 Mai 2023 06:28

PSD și PNL nu vor avea liste comune la alegerile din 2024

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul PNL Raluca Turcan susţine că problema unui tandem Nicolae Ciucă (preşedinte) – Marcel Ciolacu (premier) pentru alegerile de anul viitor este ”destul de delicată”. Liberala Raluca Turcan a susţinut că PNL se pregăteşte să meargă pe cont propriu la cele patru rânduri de alegeri din 2024.

Raluca Turcan a fost întrebată dacă Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu vor merge în tandem – unul la Preşedinţie, altul la Guvern – la alegerile de anul viitor. 

”Niciun om politic responsabil nu s-ar hazarda să facă astfel de predicţii. Problema tandemului nu s-a discutat şi e destul de delicată. Trebuie făcute sondaje de opinie. Până acum, am văzut că oamenii aşteaptă candidaţi propriii, aşteaptă liste ale fiecărui partid”, a răspuns Raluca Turcan.

Întrebată dacă ar prefera ca PNL să meargă separat în alegeri, Turcan a răspuns: ”Din punctul meu de vedere, da”.

”La alegerile europarlamentare nu poţi să mergi pe liste comune. Din punctul meu de vedere, ar fi în detrimentul şi al partidelor, dar şi al societăţii să nu aibă libertatea de a opta pentru unul sau altul dintre partide. Tandemul pe care l-aţi prezentat (Nicolae Ciucă – Marcel Ciolacu – n.r.) a funcţionat într-un an şi jumătate – mai bine, mai rău, putem comenta. 

Cei doi preşedinţi de partide vor lucra şi în perioada următoare, timp de un an şi jumătate, însă în alegeri – şi eu vă vorbesc şi ca preşedinte de organizaţie la Sibiu – noi ne pregătim cu oamenii cei mai buni, prezentăm reuşitele administraţiei liberale în teritoriu astfel încât PNL să meargă pe picioarele lui în alegeri”, a explicat Raluca Turcan, conform news.ro.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat vineri că liderii coaliţiei de guvernare au decis să continue dialogul cu sindicatele din învăţământ, precizând, după ce a enumerat problemele existente şi realizările Cabinetului, că a convenit cu partenerii de coaliţie ca pînă la soluţionarea problemelor să nu îşi depună mandatul de prim-ministru. Astfel, rotativa guvernamentală, în urma căreia Marcel Ciolacu ar fi urmat să preia funcţia de premier,  a fost amânată.

Citit 1631 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1127971

Autentificare