Joi, 18 Mai 2023 17:23

Petre Daea anunţă noi beneficii pentru micii fermieri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul a participat recent la Conferința Națională „Hrană de calitate – profit pentru toți românii – cum adăugăm plusvaloare agriculturii”. În cadrul evenimentului, acesta a explicat că micii fermieri vor avea parte de noi beneficii.
Petre Daea vine cu vești bune pentru micii fermieri

„70.000 de mii pentru instalarea lui şi 50.000 de euro pentru investiţiile pe care le face tânărul fermier. Până la 40 de ani este plafonul în care se pot încadra”, a anunțat Petre Daea la Antena 3.De asemenea, acesta a evidenţiat faptul că acum România este pe locul 1 în Uniunea Europeană la numărul tinerilor fermieri.

„Eram pe locul 15, în anul 2015, în Uniunea Europeană, privind numărul de tineri fermieri. Acum, suntem pe locul 5. Aceste salt la nivelul Uniunii Europene este stimulat şi va fi susţinut în continuare prin proiectele noastre”, a mai spus Petre Daea.

Sunt sprijiniţi prin pilonul 2 pentru investiţii Potrivit ministrului, fermierii sunt sprijiniţi prin pilonul 2 pentru investiţii.
„Pe de o parte, sunt sprijiniţi prin pilonul 2 pentru investiţii, dar, în acelaşi timp, este şi un stimulent pe plata directă. Fermele mici trebuie să se ridice la nivelul acesta de câştig, în general, de producţie, de randament, astfel încât să le introducem în zona economică”, a completat ministrul Agriculturii.

Mai apoi, Petre Daea a remarcat faptul că este importantă producţia şi prelucrarea acesteia, dar, la fel de importantă este şi realizarea ei.
„Realizarea producţiei este fundamentală. Investiţiile trebuie duse acolo, cât mai aproape de producţie. Prin caietele de sarcini, ducem investiţiile printr-un supliment de puncte spre zonele acestea unde producţia se realizează. În al doilea rând, trebuie să avem în vedere zonarea către nevoi. Vrem să valorificăm resursa pentru a onora cererea, care este din ce în ce mai diversificată şi din ce în ce mai pretenţioasă vizavi de calitate. (…)

Sunt 15,83 miliarde de euro, o sumă importantă. Aproximativ 10 miliarde sunt pentru plăţile direct, iar 5,83 sunt pentru investiţii. Este o altă filosofie, este un alt concept, este o altă dimensiune a acţiunii, sunt alte obiective pe care noi le avem în vedere”, a conchis Petre Daea.

Citit 691 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
905522

Autentificare