Sâmbătă, 18 Mai 2019 03:00

Să înțelegem relația de cuplu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

art 180519 04

„E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înțelege cineva ceea ce spunem, în esență, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiți.” ( Alain de Botton - Eseuri de îndrăgostit)
Cred că nimeni nu ne iese în cale întâmplător și nu pleacă din viața noastră fără să lase urme, ne ia ceva și ne lasă cu ceva.
Întâlnim oameni, care ne fac să gândim la ceea ce contează cu adevărat, oameni care scot din noi lucruri de care nu eram conștienți, sau cu care doar trăim momente unice, indiferent de natura acestora!
Îi întâlnim, creăm legături și trăim experiențe.
Sunt întâlniri care ne răscolesc, care ne ridică semne de întrebare, care ne liniștesc, care ne trimit în trecut sau care ne fac să trăim mai intens prezentul.
Unii pleacă, alții rămân, alții revin, alții pur și simplu au existat mereu acolo, pe alții i-am găsit fără să-i fi căutat sau i-am întâlnit exact atunci când aveam mai mare nevoie de ei.
Cred că fiecare om care ne traversează la un moment dat calea, își are rostul lui in acel moment, și cred că fiecare legătură sau relație ne schimbă, ne transformă și ne poate aduce mai aproape de noi înșine.
Atunci când vorbim de o relație de cuplu, întâlnirea dintre două ființe, fiecare purtătoare a propriilor valori, înlesnește alchimia cuplului și drumul către un cuplu conștient, un cuplu format din două ființe autonome.
De-a lungul acestui drum comun, a invăța sa trăiești în doi incepe cu punerea la îndoială a vechilor noastre convingeri, credințe și comportamente. Să descoperi prin ce e diferit celălalt dă sare și piper relatiei, deoarece iubirea adevărată nu cunoaște opreliști.

Cuplul nu ar trebui să fie o obligație, ci o libertate!
În cuplu nu ar trebui să te simți captiv, ci liber!
Liber să fii TU și să fi acceptat aşa cum eşti.
În cuplu nu aștepti să primești, ci dai!
Dai totul!
Iar dacă amândoi dau totul, fiecare primește TOTUL!
A fi cu totul intr-o relație de cuplu înseamnă să poți
să stai față in față
Să priveşti ochi in ochi
Să asculți şi să sorbi fiecare cuvânt, gest şi privire
Să spui lucruri pe care poate nu le-ai spus nimănui
Să poți vorbi despre orice,
fără să te simți stânjenit sau neînțeles
Să te simți vulnerabil şi „descoperit” dar să te simți
totuși in siguranță
Să poți fii sincer fără să ți se fi cerut asta
Să ştii că celălalt nu te judecă in vreun fel
Să simți că e acolo cu tine şi pentru tine
Să înțelegi dincolo de cuvinte
Să nu vrei să fii altundeva în clipa aceea, decât acolo!

După un timp, starea de îndrăgostire lasă locul sentimentelor de fragilitate, de îndoială, de teamă, pentru că iubirea descătușează emoții îngropate și necunoscute, care ne destabilizează. Fiecare se poate simți astfel din ce în ce mai vulnerabil.
Sentimentul amoros sparge carapacea pe care ne-am format-o în copilărie și aduce la suprafață valori personale și trăiri emoționale.
Pericolul care pândește multe cupluri e să se creeze o închidere printr-o iubire posesivă. În intenția de a-l schimba pe celălalt, creezi o închisoare. De aceea, fiecare partener ar trebui să evite să intre in posesia celuilalt. Libertatea depinde de capacitatea de a fi autonom.....
Ce ar fi să învățăm să ne dezvoltăm împreună în cuplu? În multe cupluri ruptura pleacă tocmai de la decepții, de la așteptările pe care le avem de la celălalt și care nu se împlinesc niciodată. Fiecare așteaptă ca celălalt să se schimbe, să-și schimbe atitudinea, caracterul și comportamentul. Majoritatea ființelor umane visează să îl transforme pe celălalt, să schimbe totul, dar uită un lucru esențial: să se schimbe pe sine!
Viața este o permanentă schimbare, să mergi înainte înseamnă sa te schimbi. Ne-au fost induse obișnuințe, iar schimbarea ne sperie.
Odată ce abandonăm frica de schimbare, și ne eliberăm de propriile temeri, devenim liberi și eliberatori și pentru ceilalți.
Cuplul cred că e o stare, e o trăire, o simțire, o emoție, e acel loc unde se întâlnesc sufletele. Cele pereche.

Citit 1276 ori
Mai multe din această categorie: « Influența rănilor copilăriei în viața de adult