Prima pagină

Prima pagină (1287)

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în locurile publice, potrivit Agerpres. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 decembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

Marți, 07 Februarie 2023 07:39

Structura anului şcolar 2023 - 2024

Ministerul Educației a publicat ordinul privind structura anului şcolar 2023 - 2024. Iată câte săptămâni va avea noul an școlar și câte vacanțe vor avea elevii. 

Deputatul PNL Raluca Turcan a transmis că va depune o nouă inițiativă legislativă care vizează dezvoltarea unui program național de sprijin pentru copiii cu părinți plecați în străinătate. Liberala a anunțat într-o postare pe Facebook că această proiect se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene și are susținerea parlamentarilor PNL.

Guvernul a aprobat marți, 31 ianuarie, mai multe ordonanțe care modifică Legea sănătății și concediile și indemnizațiile medicale. Astfel, medicamentele imunologice vor fi incluse în lista medicamentelor compensate. Guvernul a aprobat marți mai multe ordonanțe care modifică Legea sănătății. 

Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea-Ciuc a lansat, luni, cea de-a XVII-a ediţie a Programului "Spaţii Verzi", finanţat de o companie petrolieră, program care are rolul de a susţine proiectele de mediu şi implicarea tinerilor în iniţiativele de protejare a naturii, suma alocată în acest sens fiind de 821.000 lei.

Marți, 31 Ianuarie 2023 04:17

A crescut vârsta de pensionare la femei!

Veşti mai puţin bune pentru femeile care sunt în pragul pensionării sau se pregătesc de pensie în următorii ani: vârsta a început să crească constant, chiar din această lună. Mai exact, începând din această lună, ianuarie 2023, vârsta de pensionare pentru femei se modifică. 

Poşta Română a început, miercuri, tipărirea cardurilor de energie, la eveniment fiind prezent ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloş. Acesta a anunţat că, la 1 februarie, va începe distribuirea cardurilor, iar primele plăţi ase vor face din 20 februarie. Ministrul a explicat că se vor face verificări ale beneficiarilor, iar până acum s-a constatat că 527 dintre aceştia au, în realitate, venituri care depăşesc 10.000 de euro. ”Ar fi nefiresc ca ajutorul de încălzire să le fie acordat”, a precizat ministrul, potrivit news.ro Marcel Boloş a participat, miercuri, la un eveniment organizat de Poşta Română care a început tipărirea cardurilor de energie. Ministrul a prezentat calendarul perioadei următoare.

Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș, a declarat că Guvernul va decide dacă majorează pensia minimă de la 1.100 lei la 2.000 de lei, într-o primă etapă. „Suma de 1.100 de lei este nivelul pensiei minime sociale spune foarte mult despre standardul de locuire şi de viaţă al acestor oameni. Vă mai dau alte exemple, sunt 880.000 de persoane cu dizabilităţi care beneficiază de pensii, indemnizaţii care nu permit un standard de viaţă care să le asigure o integrare socială decentă. Este înspăimântător. 1.188.000 de români beneficiază de pachetele alimentare”, a declarat Marcel Boloş, duminică seară, la Digi24.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit despre plata pensiilor pentru pensionarii români și despre posibilitatea unei noi majorări.

Se schimbă vremea în România! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat miercuri, 18 ianuarie 2023, că va începe să ningă în zilele următoare în mai multe zone din țară. Iată ce orașe vor avea parte de zăpadă. 

În vara anului trecut, la somația Comisiei Europene, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a modificat normele după care se calculează prețul polițelor RCA, iar asigurătorii au primit libertatea de a modifica tarifele fără o notificare prealabilă de 60 de zile a ASF-ului, așa cum era în vechea reglementare. Drept urmare, au apărut noi criterii de calcul al poliței, iar prețul RCA a fost profund influențat, mai exact, în unele cazuri acesta a explodat.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că noua metodă de calculare a pensiilor este în lucru, iar modificările vor fi făcute atunci când va exista o variantă finală.

Președintele PSD a declarat că echitatea socială rămâne prioritară în 2023. Soluția social democraților este reducerea impozitării angajaților și creșterea impozitelor pentru angajatori. 

Marți, 17 Ianuarie 2023 11:28

ANM anunță o nouă schimbare de vreme

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale până pe 6 februarie, iar precipitațiile vor fi reduse. Mai exact, pentru intervalul menţionat, temperaturile vor fi în continuare mai ridicate decât cele obişnuite. Astfel, valorile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade Celsius. Cele mai ridicate sunt așteptate în sud, sud-est și în zonele deluroase. 

Până la finalul acestui an, autoritățile au de gând să schimbe cărțile de identitate ale românilor, cu unele cu cip. Un proiect de lege depus în dezbatere publică de MAI arată ce alte modificări vor suferi buletinele. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a venit cu detalii în ceea ce privește cardul de energie și procedura prin care banii ajung la beneficiari. Acesta a precizat că în data de 15 februarie, ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene virează banii la Poșta Română care încarcă pentru fiecare beneficiar conturi de evidență poștale. 

Vești importante despre vârsta de pensionare venite direct de la Guvern. Executivul are în plan să îi convingă pe români să muncească până la 70 de ani.

Elevii revin luni, 9 ianuarie, la cursuri, școlile fiind obligate să respecte o serie de reguli în contextul alertei de gripă. Ministerul Sănătății a transmis, printr-o instrucțiune, ce măsuri care se instituie la nivelul unităților de învățământ.

Hidroelectrica a închis de la data de 31 decembrie 2022 facilitatea de încheiere a contractelor online, potrivit unui anunț transmis de furnizorul de electricitate. 

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea începe să se răcească și vor apărea precipitațiile în majoritatea zonelor din țară.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că programele Rabla pentru becuri și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi lansate în prima parte a anului 2023, potrivit unui răspuns transmis de AFM la solicitarea Economedia.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul nu va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant, dar este pregătit să o aplice din nou în cazul în care “preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare” a cetăţenilor.

Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se aduc modificări Codului penal, precum şi altor acte normative. 

Salariile bugetarilor vor crește cu până la 10% din 2023, pe când cele ale demnitarilor vor rămâne la fel. 

De asemenea, munca suplimentară va fi compensată cu timp liber, nu cu bani în plus.

Totodată se continuă aplicarea unora dintre măsurile care vizează limitarea cheltuielilor aprobate în anii anteriori, astfel:

Două categorii de românii se vor putea pensiona mai repede, după ce autorităţile au modificat legea, iar aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, potrivi antena3.ro. Autorităţile au modificat legislaţia privind sistemul de pensii publice prin includerea unor activităţi din sectorul construcţiilor de maşini, dar şi din unităţile de producţie ale minelor de minereuri în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale, conform Legii 351/2022.