Prima pagină

Prima pagină (1287)

PSD are în vedere să ia în calcul redomandările din cele două rapoarte GRECO?

În ceea ce privește pressing-ul la care România este supusă în ultimii ani de acete organisme internaționale, fie că vorbim de Comisia Europeană, că vorbim de Comisia de la Veneția și iată mai nou aceste rapoarte GRECO. E o marotă pe care o mestecăm de dimineața până seara, o aruncăm din gură în gură de la vlădică până la opincă: „România, cât e de coruptă”. Suntem de o inconștiență inimaginabilă pentru că nu realizăm care sunt efectele unei atare campanii, de demonizare a unei națiuni întregi. Ne mirăm de ce nu mai vin investitorii străini. Păi cum să mai vină?... câtă vreme de la președinte și până la ultimul trăitor dintr-un sat izolat din munte spun cât de hoți și corupți suntem.

Hai să luăm modelul maghiar. Noi am avut într-adevăr, statistic, propagandistic, o creștere economică de 5,1% pe primul trimestru, a doua din Europa. Cine a avut cea mai mare creștere? Ungaria cu 5.2% doar că aceasta având un jumăatate ca număr din populația noastră, un sferc ca suprafață, are o creștere economică sănătoasă, bazată pe producție și export. Ugaria a avut anul trecut excedent de balanță comercială de 5 miliarde de euro iar noi deficit de balanță comercială sau de cont curent de 15 miliarde de euro și anul ăsta ne ducem în 17 miliarde de euro. Tot acest exces de lichiditate din piață ca efect al majorărilor de salarii, pensii, etc, nu au făcut altceva decât să stimuleze importul pentru că industria românească este sublimă dar lipsește cu desăvârșire, noi finanțăm milioane de locuri de muncă în afară în loc să creăm locuri de muncă în România, să reindustrializăm România și se mai vede în încă un indigator, în inflație, avem 4,1-4,5% inflație, câtă vreme în Europa e undeva sub 2.
Anul acesta fondul de pensii este de 69 miliarde. Peste 3 ani de zile să-l dublezi... Criza vine anul viitor, nu o să putem plăti salarii babane.

Toată lumea se împrumută, toate guvernele țărilor se împrumută. Problema de fond este că ei chiar cheltuie cu cap acești bani. Sigur și asta e o poveste. Vedeți, PIB-ul global este undeva la 80 mii de miliarde $ dar datoriile statelor lumii după ultimul raport al FMI de 164 mii miliarde, dublu, nu o să putem rostogolii la infinit aceste datorii și aceste baloane de săpun o să facă „poc”, criza bate la ușă dar noi ne îmbătăm cu apă rece și o să curgă ceva vreme dar nu petru cel mult timp... și vina criza și o să ne găsească criza precum ne-a găsit și în 2009-2010 cu visteria goală.

La PSD este liniște, este o conducere legitimată printr-un congres. Ecaterina Andronescu e în situația lui Oprișan și sunt foarte mulți în PSD care trebuie să facă un pas în spate la fel și în ALDE, vorbim de restructurarea guvernului, trebuie să schimbăm, ALDE are 4 miniștrii și trebuie să vedem pe fiecare. PSD la momentul ăsta are o conducere unitară, transmite stabilitate și e foarte posibil ca acest flux migrator de la PSD spre Pro România să înceteze și să se inverseze din vară spre toamnă. Dacă PSD își menține guvernarea, o menține pentru că nici USR dar nici PNL sau celălalte partide din opoziție nu vor și matematic nici nu pot – s-a văzut la moțiunea de cenzură. Ei își fac calcul, lasă mă că-și pierd ei gâtul, este posibil ca PSD-ul aruncă cu pomeni la toată lumea și vom vedea impactul de la 1 septembrie a Legii Pensiilor, de unde face rost Orlando de 8 miliarde de lei și cu ce costuri.

„PSD a votat corect pe Viorica Dăncilă. Încă din decembrie 2016 am spus că vor fi probleme cu bicefalitatea puterii, cu un titlular al funcției de președinte al partidului și un titular al funcției de premier. Cele două entități trebuiau reunite într-un singură persoană. Viorica Dăncilă poate să reprezinte acel lider provindețial de care are nevoie PSD pentru a se recredibiliza și pentru a se legitima politic cu condiția să facă ceea ce spune”, a spus Remus Borza la DC News.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, că în ședința de Guvern de marți se va lua în discuție și ajutorul financiar de aproape 8,2 milioane de euro de care România va beneficia pentru refacerea infrastructurii publice afectate de calamitățile naturale produse în vara anului trecut, conform Mediafax.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, luni, că potrivit datelor preliminarii, aproximativ 6.000 de elevi nu s-au prezentat la prima sesiune a exmanului de Bacalaureat, iar dintre cei 129.000 care s-au prezentat, 84 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

Antikythira, cunoscută şi sub denumirea de Tsirigo sau Cecerigo, în antichitate numită Aegila, este o mică insulă de doar 24 de kilometri pătraţi situată între Kithira şi Creta, la 45 de minute de zbor cu avionul de Atena.

Un nou proiect de lege depus la Senat prevede stabilirea unei ierarhii a salariilor în funcţie de studiile absolvite de către angajaţi. Astfel sunt introduşi, pentru toţi angajaţii din economia naţională, coeficienţi de raportare la salariul minim, pe 11 categorii de pregătire şi studii.

Reprezentanţii Ministerului Mediului au precizat, pentru mediafax, că începând de luni, 15 iulie, va începe a treia sesiunea de înscriere în programul Rabla pentru electrocasnice prin care se pot obţine vouchere de până la 400 de lei, în schimbul unui aparat vechi.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de ploi pentru aproape jumătate din ţară, fiind vizate cea mai mare parte a Moldovei, Maramureşul, Crişana şi Transilvania. În restul ţării este caniculă.

Deputatul Remus Borza a vorbit, joi, în contextul cazului fetiței din Mehedinți, adoptată de un cuplu de români din SUA, despre o manipulare care nu servește în niciun caz Sorinei.
„O să-mi pun pe foarte mulți în cap cu următoarele declarații. Meseria mea de suflet și de bază e avocatura, pe care o practic din 1995. Nu am avut niciun caz de adopție, ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea. Dar adopțiile sunt de când lumea și pământul și trebuie să existe în continuare. Chiar e indicat să relaxăm aceste proceduri, care, în prezent, sunt interminabile, greoaie, demoralizatoare și demotivante.

Sâmbătă, 29 Iunie 2019 00:00

Isărescu, nemuritorul (partea a II-a)

5 succesori pentru Isărescu

Opinia publică și mediul de afaceri ar fi reacționat vehement dacă în locul lui Isărescu am fi numit un politruc sau un lipitor de afișe de la PSD sau ALDE. Dar am avut și avem și astăzi opțiuni mult mai bune. Mai bune chiar și decât Isărescu. Florin Georgescu este prim-viceguvernator al BNR de 15 ani. Poate oricând să-i ia locul lui Isărescu. Dar are același handicap al vârstei, ca și actualul guvernator și este tributar aceluiași conservatorism.Sunt cel puțin cinci candidați care ar putea prelua cu succes acest mandat.

Vineri, 28 Iunie 2019 00:00

Isărescu, nemuritorul (prima parte)

Anunțul premierului Viorica Dăncilă de a-l susține pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR a creat un val de nemulțumire în cadrul partidului de guvernământ. O atare decizie e greșită și fac această afirmație bazându-mă pe mai multe motive. Timp de trei ani, PSD l-a înfierat cu mânie proletară pe Isărescu, acuzându-l de toate relele,reale sau imaginare: inflație mare, curs de schimb valutar mare, ratarea aderării României la moneda euro de două ori, în 2015 și 2019, subfinanțarea de către sistemul bancar a economiei românești, un cost al creditării de trei ori mai mare decât media la nivel european. Banca Naționala pe mandatul lui Isărescu a închis ochii la practica cvasi-generalizată a băncilor comerciale de a-și externaliza masiv profitul sau de a-și diminua profitul prin erodarea bazei impozabile prin prețuri de transfer sau haircut-uri de până la 90% la vânzarea NPL-urilor (credite neperformante). I s-a mai reproșat guvernatorului și externalizarea aurului în 1999 la Banca Angliei. Azi, CCR a declarat constituțională legea inițată de PSD privind repatrierea aurului.

Joi, 27 Iunie 2019 00:00

Admitere la liceu 2019

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale 2019 au fost afişate, iar elevii care nu depun contestaţii caută să afle dacă se pot înscrie la liceul dorit. Media generală obţinută la Evaluare are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere la liceu. Rezultatele finale la Evaluare vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.

  • La SRI anul trecut șeful Serviciului a vrut să scape de câteva sute, chiar mii de la Poșta miliutară sau alte sectoare.
  • Odată cu plecarea lui Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor Teodorovici are iarăși un cuvânt de spus.
  • Nu se justifică un Guvern cu 27 de ministere. Cu cât ai un aparat mai suplu, cu atât e mai eficient.
  • I-am adus la cunoștință premierului nevoia redirecționării resurselor către investiții. Din 1990, noi am construit doar 500 de kilometri de autostradă.
  • E multă inerție și multă prostie.
  • Nu putem crește doar pe consum, doar pe importuri, căci asta e marea vulnerabilitate a economiei românești. Trebuie să creștem pe producție
  • (Modelul e greșit?) Da. Modelul este greșit pentru că a venit cu un exces de lichiditate în piață.
  • Unde s-a sărit calul e pe zona de administrație. Trebuie ca angajările și promovarea să țină cont de competență. S-a cultivat mediocritatea în detrimentul meritocrației.
  • Aceste creșteri de venituri, pe zona de personal și de asistență socială, n-au făcut altceva decât să degradeze 2 indicatori: inflația – avem o inflație de 4-4,1 la sută, dublă față de media europeană – și deficitul de balanță comercială, care a ajuns la niște dimensiuni apocaliptice. În 2017 am avut 12,57 miliarde de euro, în 2018 – 15 miliarde de euro iar anul ăsta o să raportăm cu mândrie patriotică un 16,9 miliarde de euro deficit de balanță comercială.
  • O guvernare responsabilă, într-o perioadă de creștere economică, trebuie să se bazeze pe excedente. Or, din păcate, România e campioana deficitelor: deficitelor bugetare, anul ăsta ne ducem spre 36 de miliarde de lei, anul trecut am avut 27 de miliarde.
  • Am crescut anumite venituri unor categorii socio-profesionale și printr-o îndatorare excesivă a țării. Am ajuns la bariera psihologică de 100 de miliarde de euro.
  • Suntem pe buza prăpastiei. Și mai ales că o să vină criza. Nu învățăm nimic din greșelile trecutului. Le repetăm cu aceeași inconștiență. Se repetă scenariu din 2007-2008, când ne îmbătam cu apă rece că o să curgă numai lapte și miere pe Dunăre sau pe
  • Dâmbovița. Indicatorii arătau, într-adevăr, într-un fel anume: o creștere record de 8,5 la sută în 2008., 9,5 miliarde investiții străine. Spuneam că nu ne afectează pe noi criza, criza e-n America, noi suntem m iezul din nucă. A venit 2009 și ne-am rostogolit de câteva ori.
  • Guvernul are responsabilitatea să pună saci cu grăunțe în cămară pentru vremurile de criză.
  • Noi am angajat cheltuieli cât Casa Poporului.
  • ANAF e o instituție retrogradă, neinformatizată și ineficientă. Nu știu dacă va reuși să-și facă planul de venituri de 344 miliarde de lei la bugetul statului.
  • Trei lucruri trebuie să facă Guvernul: reformă, reformă și iar reformă.
  • Viitorul nostru atârnă de un fir de ață. Trebuie să avem această revelație măcar într-al 12-lea ceas: avem o mare amenințare – evaziunea fiscală.
  • Pierdem în fiecare an 16 miliarde de euro. Asta înseamnă 15 autostrăzi Pitești-Sibiu, 13 autostrăzi Comarnic-Brașov. Evaziunea și contrabanda pe zona de produse agricole, importul de legume și fructe, alcool și tutun.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Remus Borza, concediat din funcţia de consilier al prim-ministrului Viorica Dăncilă la o săptămână după ce fusese numit, face la Digi24 dezvăluiri halucinante despre situația reală a economiei sub guvernul PSD.

Ce măsuri economice i-ați propus premierului Dăncilă?
În primul rând, i-am propus să prioritizăm resursa bugetară cu prioritate pe zona de investiții întrucât numai acestea sunt cele care dau durabilitate creșterii economice. O creștere economică bazată numai pe consum este precum un balon de săpun care mai devreme sau mai târziu se va sparge.
Sunt necesare investiții în infrastructura de transport, rutieră și feroviară, avem nevoie de vreo 2000 de kilometri de autostradă, de electrificarea şi modernizarea căilor ferate, mai multe investiţii în turism pentru că aici este loc de creștere economică. Aici, avem numai 1,73% pondere în PIB a turismului, cea mai mică din ţările membre UE în condiţiile în care Croația are 10%, iar Bulgaria și Ungaria au câte 4% pondere a turismului în PIB. Ungurii au avut anul trecut 14 milioane de turişti străini.

O creștere economică bazată numai pe consum este precum un balon de săpun care mai devreme sau mai târziu se va sparge, iar în România sunt necesare investiții în infrastructură, turism și industrie pentru că există potenţial de creştere, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliștii.ro, deputatul PSD Remus Borza, fost consilier onorific al premierului pe probleme economice.

„Moțiunea a picat, așa cum am anticipat încă de săptămâna trecută la DCNews. Matematica e simplă: opoziția nu avea de unde să scoată mai mult de 200 de mandate. Minoritățile naționale, altele decât cea maghiară, și-au împărțit votul între opoziție și putere, ca de fiecare dată. Acum e dezamăgire în tabăra opoziției și multă euforie în coaliția majoritară“, a spus Remus Borza, contactat de DCNews.

„Ceea ce se întâmplă în prezent în Republica Moldova e o situație antologică de-a dreptul. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. O țară cu doi președinți, o țară cu doi prim-miniștri, o țară cu două Guverne, la care să adaugă un joc dublicitar și amatoristic din partea României. Curtea Constituţională a Republicii Moldova a emis o decizie potrivit căreia preşedintele Igor Dodon era obligat să dizolve Parlamentul pe 8 iunie, întrucât a depăşit termenul de 90 de zile de la alegeri pentru formarea unui Guvern. Sâmbăta trecută, Dodon a decis să nu dizolve Parlamentul, în schimb Maia Sandu a fost numită în funcţia de prim-ministru, iar noii membri ai Guvernului au depus jurământul de învestire. Ulterior, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională activitatea parlamentară de sâmbătă, pentru ca a doua zi să decidă suspendarea din funcţie a preşedintelui Igor Dodon şi numirea prim-ministrului Pavel Filip în funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova. Filip a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate pe 6 septembrie.

Ce se întâmplă de anul viitor cu salariul minim?

Premierul, Guvernul României în ansamblu, este deschis la dialog. Din punctul meu de vedere, ca o opinie personală, am crescut suficient de mult veniturile în sectorul bugetar. Cred că suntem singura țară din lume care își plătește mult mai bine salariații din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Vorbim de un salariu mediu în sectorul public de 714 euro versus 534 euro în sectorul privat. Ori, 4 milioane de români din sectorul privat sunt cei care duc greul economiei. Nu putem veni cu astfel de politici, care, dintr-o anumită perspectivă, sunt demotivante și discriminatorii. Asistăm acum la o migrație din mediul privat către sectorul public, în condițiile în care mediul de afaceri din România se plânge de un deficit de forță de muncă de 1 milion de salariați. Ar fi timpul ca cei din sectorul public să migreze spre sectorul privat. Statul înțeleg să fie mama răniților în perioadele de criză, dar nu și în cele de creștere economică, pentru că până la urmă nu putem crește doar pe servicii și consum, trebuie să creștem și pe producție, dar ne trebuie 1 milion de meseriași. Nu putem să ne facem toți avocați, economiști și doctori. Avem nevoie și de meseriași. Aici sigur sunt lacune și în ceea ce privește învățământul, așa zisa reformă a învățământului, care este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Curricula școlară trebuie să țină cont de noile dinamici și evoluții la nivel social și economic.

Avem resurse, adică gaze și țiței, dar nu mai avem rafinării și combinate petrochimice. La fel, aceeași problemă o avem și în ceea ce privește industria prelucrătoare, siderurgică, metalurgică. Trebuie să ne recâștigăm aceste poziții pierdute printr-o politică proastă. Cineva în 1990 a pus etichetă pe industria românească: un morman de fiare vechi. Și asta e. Am pus totul pe butuci și în locul marilor combinate, pe porțile cărora intrau zilnic 8 milioane de muncitori, astăzi vedem mall-uri sau mărăcini. Trebuie să schimbăm și să prioritizăm resursa financiară pe zona asta. Să dăm sustenabilitate și durabilitate creșterii economice, să creștem preponderent pe producție și export și nu pe consum și import. Asta va fi schimbarea de paradigmă.

Se pune presiune acum pe ANAF să colecteze mai mult, să combată mai eficient acest flagel care amenință însăși securitatea socială și economică a României. Și nu mă refer la corupție, ci la o evaziune fiscală.
Asta voiam să vă întreb.
Doamna Călugăreanu este un profesionist care a dovedit competență, a mai detinut aceasta pozitie, cu rezultate bune. Sigur trebuie si echipa manageriala a ANAF primenita nitel. Ministerul Finantelor si Primul Ministru trebuie sa primeasca rapoarte luna de luna si sa monitorizeze strict activitatea, cel putin pe acest aspect al cresterii colectarii veniturilor bugetare.

Dragi prieteni,va rog sa parcurgeți transcriptul interviului pe care l-am acordat joi jurnalistei Luciana Cocos și care a fost difuzat, parțial si trunchiat, sâmbătă dimineața de Antena 3. Pupincuristii, populistii, acoperiții și ignoranții și-au făcut datoria și de data asta.Au urlat ca din gura de șarpe,mistificand adevarul și manipuland opinia publica,ca vreau sa concediez 800.000 de bugetari!!! Premierul țării fără sa citească,fără sa clipească,fără sa-mi ceara o explicație ma demite. Reforma țării și a PSD e pe mâini bune.