Marți, 31 Ianuarie 2023 04:17

A crescut vârsta de pensionare la femei!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Veşti mai puţin bune pentru femeile care sunt în pragul pensionării sau se pregătesc de pensie în următorii ani: vârsta a început să crească constant, chiar din această lună. Mai exact, începând din această lună, ianuarie 2023, vârsta de pensionare pentru femei se modifică. 

Aşadar, vârsta de pensionare pentru femei creşte la 62 de ani, de la 61 de ani şi nouă luni, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În cazul femeilor, se aplică o creștere graduală a vârstei de pensionare, până în ianuarie 2030, atunci urmând să se atingă vârsta de 63 de ani. În 2035, vârsta de pensionare a femeilor va ajunge la 65 de ani. De asemenea, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar cel complet de cotizare pentru femei va urca la 32 de ani de la 31 de ani și 11 luni. 

Apoi, în 2030, femeile se vor pensiona la 63 de ani, iar în 2035, la vârsta de 65 de ani. 

"Noi suntem acum pe punerea în aplicare a legii care a fost implementată începând cu ianuarie 2011 (...). Vârsta de pensionare creşte până la 63 de ani, conform unui grafic-anexă la lege.

Am avut o creştere a vârstei de pensionare, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Dacă la bărbaţi au crescut vârstele de pensionare de la 56 de ani la 65 de ani, în cazul femeilor vârstele de pensionare au început să crească de la 55 de ani, ajungând la 63 de ani în anul 2023.

Apoi, urmează egalizarea vârstelor de pensionare în cazul femeilor cu bărbaţii la 65 de ani, în orizontul de timp 2035. 

Acest lucru se întâmplă peste tot în sistemele de pensii publice în lume, tocmai pentru că speranţele de viaţă ale oamenilor au crescut, dar nu la fel de mult ca în alte ţări", a explicat recent Doina Pârcălabu, fost şef la Casei de Pensii, la Antena 3 CNN.

Cu cât creşte vârsta de pensionare pentru femei

- 2022: 61,9 ani

- 2023: 62 de ani 

- 2030: 63 de ani 

- 2035: 65 de ani 

Sursa: Casa Naţională de Pensii 

Oficial, vârsta de pensionare în România este de 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. 

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării. 

Peste 1,8 milioane de români născuţi după anul 1968 vor fi puternic afectaţi la pensii. Un calcul simplu arată problemele cu care aceştia se vor confrunta.

Problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din "decreței" vor ieși la pensie.

În prezent, numărul angajaților cu carte de muncă este puțin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate.

Concret, numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane persoane, potrivit datelor furnizate de către Inspecţia Muncii. Dintre aceştia, 4,5 milioane de angajaţi sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat.

Citit 776 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920080

Autentificare